18.07.2017

Răspuns matinal

Mănânci cîcat! Să ţii minte acest enunţ popesc din ciclul "Filosofeli demenţiale":
CÂND VREI A ŞTI ÎNAINTEA ALTORA CE-I POATE PIELEA UNUI LIDER, 
PRIVEŞTE-N JURU' LUI NICIDECUM LA EL!

Completează chestia de mai jos cu numele ţărilor, entităţilor, persoanelor din jurul celor doi, jurnaliştilor de casă, ba chiar şi cu numele postacilor susţinători ai celor două personaje.

 Lesne vei observa că mulţimea post-băsistă a lu' Kovesi
{KOVESI / SUSŢINERE EXTERNĂ; PRESĂ; GRUP DE INTERESE; ELECTORAT
este inclusă în mulţimea băsistă din timpul mandatelor lui Băsescu
{BĂSESCU / SUSŢINERE EXTERNĂ; PRESĂ; GRUP DE INTERESE; ELECTORAT}
Pe româneşte spus, post-băsist Kovesi a reuşit să pună ghearele pe o halcă foarte mare din capitalul electoral băsist.  Ţinând cont că:
1. AMÂNDOI, PENTRU A URCA ÎN IERARHIE, ŞI-AU SACRIFICAT NERUŞINAT TOVĂRĂŞIILE DE CONJUNCTURĂ ŞI COLABORATORII.
2. AMÂNDOI AU FOST PROPULSAŢI DE SISTEM.
putem spune că:
 BĂSESCU ÎN FUSTĂ KOVESI
DA sau NU?
Deci:
ACUM, CÂND TOŢI AM VĂZUT ADEVĂRATA FAŢĂ A LU' BĂSESCU, 
CE PULA CALULUI AŞTEPTĂRI AI DE LA KOVESI?

PS Ţi-aduci aminte cum în vremea mandatelor băsiste toţi şi toate spuneau: "UDREA E BĂSESCU ÎN FUSTĂ!" ? Acum  se dovedeşte că enunţul era fals. În ciuda faptului că amândouă sunt creaţiile lui Băsescu, între ele există o diferenţă fundamentală:
UDREA FRUMOASA (VEDETA CLASEI)
NICIODATĂ N-A VRUT SĂ-ŞI DEPĂŞEASCĂ PROFESORUL, 
CONVINSĂ FIIND CĂ EA E MOŞTENITOAREA DE DREPT!
în timp ce 
KOVESI  URÂTA (TOCILARA CLASEI) TOTDEAUNA S-A VISAT LA CATEDRĂ! 
S-A VISAT LA CATEDRĂ PENTRU A-ŞI SATISFACE FRUSTRĂRILE! 
S-A VISAT LA CATEDRĂ PENTRU A SE RĂZBUNA!
Deci, nimic nou pe Frontul de Est. Povestea-i milenară, doar personajele-s contemporane .....

09.07.2017

09.07.2017

Din ciclul "Idioţii Satului":


GHIŢĂ E ÎN PIZDA LU' "DUAMNA" MĂ-TA!

08.07.2017

Poza anului


PRIMA DOAMNĂ A BELGIEI ALĂTURI DE CELELALTE PRIME DOAMNE!

07.07.2017

Titluri şi subiecte de căcat

În EvZ am dat peste acest material:


Citind titlul, imediat am parcurs conţinutul materialului. Că vorba aia: 
ÎN ROMÂNIA ŢARA TUTUROR POSIBILITĂŢILOR, 
TE POŢI AŞTEPTA LA ORICE NĂZDRĂVĂNIE. 
CHIAR ŞI LA: 
NEIMPOZITAREA PE VENIT DAR IMPOZITAREA PE CIFRA DE AFACERI!
BĂ DRAGNEA, TU EŞTI TÂMPIT SAU TÂMPIT?
Şi parcurgând materialul am realizat că titlu-i de căcat. Este de căcat deoarece schimbările radicale făcute de RATB nu generează "afecţiuni" ci doar normalitate. Căci normal este ca mie, "deţinătorul unui titlu valabil de călătorie" (de bilet, pe româneşte spus), să nu-mi consume aerul un ne-deţinător de titlu (de bilet, pe româneşte spus). Este normal ca eu, deţinătorul unui "titlu valabil de călătorie" (de bilet, pe româneşte spus), să nu fiu sardelit de 10-15 ne-deţinători de titlu (de bilet, pe româneşte spus).
Nu prea circul cu RATB-ul dar din portmoneu nu-mi lipseşte cartela RATB. Dar nici telefonul din  buzunar. Că deh, atunci când cartela s-a golit bine mersi, semesistic pot obţine dreptul de a călători cu un mijloc de transport RATB. 
AŢI ÎNŢELES MĂH CĂCAŢILOR?
VOI ĂŞTIA CARE LUMINAŢI PIAŢA VICTORIEI CU TELEFOANELE, 
DAR SĂ PLĂTIŢI CĂLĂTORIA RATB DÂND UN SMS, NU SUNTEŢI ÎN STARE.
Precum spuneam, nu prea călătoresc cu RATB-ul, dar aveţi cuvântul meu de onoare că de câte ori am călătorit, atunci când s-au urcat controlorii, s-a golit autobuzu'. Şi nu de puţine ori am avut parte de spectacole. Spectacole în care contravenientul (extrem de colţos) se îmbrâncea cu controlorii (nici aceştia lăsându-se mai prejos).

În DCNews am dat peste alt titlu alt subiect de căcat. Titlul face referire la diverse "uluieli bacalaureale" ale madamei Kaka la Kreier.


Sincer nu-nţeleg "uluielile bacalaureale" ale madamei Kaka La Kreier. De ce să fii uluită că în anume judeţe promovabilitatea a crescut? De ce să nu admiţi faptul că subiectele au fost la nivel de învăţământ gimnazial ceuşist nicidecum la nivel de Bacalaureat? Şi mai ales, de ce să acuzi profesorii din anume judeţe de "alte standarde ale corecturii"?
POATE, DOAR DIN MOTIV DE KAKA LA KREIER?
Observ că Foca şi dom' doftor iar au luat-o razna. Dată afară din învăţământ pe motiv de nepredare a clasicilor români, creatura de la Huşi, mai nou, îşi dă cu părerea despre Bacalaureat. Şi mă-ntreb:
DE CE ACEASTĂ CREATURĂ MAI ESTE BĂGATĂ ÎN SEAMĂ?

PS Azi dimineaţă pe la 8 a sunat telefonu':
- Ce ai bă cu Iane? - m-a luat din scurt amicul (nu-i spun numele).
Buimac de somn, răstit am răspuns:
- Bă futu-ţi morţii mă-tii de proletar, pentru Iane mă trezeşti tu atât de matinal? Am multe, foarte multe şi tocmai am auzit că, prospăt numit la Românii de Pretutindeni, ţine morţiş să bage două-trei firme agreeate de el cu botu'-n banul public. Deci, te bag în pizda mă-tii dacă vr'odată mă mai suni la ora asta matinală! Aloooooo, DNA-u' eşti pe fir? - ŞO PE IANE CĂ IAR VREA SĂ PUNĂ BOTU' LA BANU' PUBLIC! FIŢI BĂ VIGILANTES! 

06.07.2017

Ovidiu Cristian Iane - Secretar de Stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

ÎNTREBARE PENTRU DNA:


LULUŢOOO, DAR-AR TOŢI DRACII-N ŞOSETELE TALE,
EX-PER-ul (ACTUAL PSD) MISTER INDACO OVIDIU IANE CRISTIAN 
ESTE SUBSECRETAR DE STAT LA ROMÂNII DE PRETUTINDENI?
CHIAR AŞA DE REPEDE AM UITAT BELELE DE LA INDACO?

Bă ăştia de la DNA, dacă, pe sub masă precum Ponta cu Băsescu, aţi bătut palma cu Dragnea, spuneţi-ne şi nouă. Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Dar cel puţin s-o ştim şi noi!

Ne mai revenim din amintirile acelea eroice cînd Iane insistă să vorbim și despre inițiativele sale și ale Partidului Verde. Săptămîna trecută a propus ca femeile care își pun implanturi cu silicon să plătească o taxă către stat de o mie de lei. Îmi spune că e în spiritul ecologist ca femeile să rămînă naturale, slabe, fără țîțe, sau cu țîțe urîte, pentru că așa e natural. Cu asemenea propuneri, Iane își pune mari speranțe în viitorul lui politic. Îmi iau fața de om de treabă și îl aprob cu înțelegere. În ciuda prezentului, Iane e totuși omul care, cîndva, a înfruntat un început de dictatură.

De citit şi asta:
Deci, deși au fost alungați, frații Iane au “văzut” pe mai departe sistemul creat de ei, cu privire la repartiția aleatorie a dosarelor. Poate nu este întâmplător că frații Iane sunt din Bănie și că dosarul craioveanului Dinel Staicu a fost repartizat “aleatoriu” judecătoarelor Antonela Costache și Viorica Dinu. În acest caz, repartiția aleatorie a costat 1,2 milioane de euro.
http://www.catavencii.ro/creatorii-informatizarii-justitiei-au-intrat-in-parlament-justitia-a-ramas-tot-calarita-de-mafie/

Şi asta:
Și care este problema? Care este problema dumneavoastră? În România, toată lumea este coruptă, toată lumea este coruptă din punctul de vedere al unei doamne și al unei instituții!
https://pressone.ro/toata-lumea-e-derbedeu-o-portita-legala-pentru-penalii-care-vor-contracte-cu-statul/

Şi multe-multe altele ......
BĂĂĂĂĂĂĂĂ, 
VOI SUNTEŢI NEBUNI SAU DOAR NESIMŢIŢI?
LE SPĂLAŢI UN PIC CĂMĂŞILE LA GULER 
ŞI 
DUPĂ AIA ÎI BĂGAŢI PE LA MINISTERE?
Băi neicusorule, n-aş fi crezut niciodată că, după toate belele pe care le are în cârcă, Ovidiu Cristian Iane va fi numit Secretar de Stat .... VAI MAMA EI ROMÂNIE!

10.06.2017

Trump şi Calul Nemţesc

Din cele auzite am înţeles că Donald Trump susţine România. Întrebarea care mi-o pun este:
ROMÂNIA LUI IOHANNIS SUSŢINE AMERICA?
Eu gândesc că NEIN! 


Şi gândesc aşa deoarece Klaus Werner Iohannis nu e decât un troian variantă nemţească băgat în ograda lui Trump de către mafia lui Soroş.
Modul în care fiecare falangă a presei trage spuza pe turta ei nu mă interesează. Nu mă interesează că pe la Casa Albă unii s-au dus s-o ardă cu anticorupţia iar alţii contra DNA-ului. Mă interesează că Donald Trump a mizat greşit pe secătura Iohannis, secătură care, mimând pro-americanismul, va servi pe deplin interesele Europei lui Soroş. Cine a fost atent, a observat personajele care l-au introdus, promovat şi însoţit pe Klaus Werner Iohannis în această vizită. Au toate un numitor comun – SOROŞ. Maior, Hellvig, Klemm, sunt doar nişte slugi soroşiste.
În rest ce să mai spun? Din toate declaraţiile şi conferinţa de presă am reţinut doar modul în care Trump a răspuns la întrebările slugoilor lui Soroş:
1. SPRIJINIŢI LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI DIN ROMÂNIA? 
Răspunsul lui Trump a fost:
SPRIJINIM ROMÂNIA!

2. INVESTITORII AMERICANI 
NU SUNT DERANJAŢI DE CORUPŢIA DIN ROMÂNIA?
Răspunsul lui Trump a fost:
INVESTITORII AMERICANI 
VIN ÎN ROMÂNIA ŞI IUBESC ROMÂNIA PENTRU CĂ SUNTEŢI AMERICANI!
Răspunsurile sunt edificatoare. Trump SPRIJINĂ ROMÂNIA iar INVESTITORII AMERICANI NE IUBESC DEOARECE SUNTEM PROAMERICANI! Nimic despre LUPTA CU CORUPŢIA în cele două răspunsuri. 
Se pare că, totuşi, la urechile lui Trump au ajuns niscaiva zvonuri despre ceea ce se întâmplă în România şi a-nţeles faptul că lupta cu anticorupţia a fost şi încă mai este una dintre cele mai mincinoase politici de stat din istoria României. O politică de stat care a distrus credibilitatea Preşedinţiei, Parlamentului, Justiţiei, Serviciilor şi-a Presei. Rând pe rând, datorită scandalurilor generate, acestor instituţii le-a fost spulberată credibilitatea.
Aici fac o paranteză:
Pe jurnalistul care a pus întrebările mai sus enunţate, la venirea în ţară, de pe aeroport l-aş umfla cu duba şi direct la Târgovişte l-aş duce. La zidul unde a fost executat Ceauşescu şi ..... foc de voie cu mitraliera de pe TAB.
TRĂDAREA INTERESELOR ROMÂNIE ASTFEL TREBUIE PEDEPSITĂ!
Închid paranteza dar şi postarea cu următorul enunţ:
NU POŢI LUPTA CU CORUPŢIA DACĂ PE VREMEA LUI CEAUŞESCU TE-AU PRINS ŞTRUMFII CUM SUGEAI PULA-N DOSU’ OPEREI. NU POŢI LUPTA CU CORUPŢIA DAC-AI ARS-O-N VIE LA GHIŢĂ SAU PRIN SUFRAGERIA LUI OPREA. ŞI DACĂ TOTUŞI TE-NCUMEŢI SĂ TE LUPŢI, ATENŢIE LA VÂNT! .... CĂCI ÎN TOIUL LUPTEI, VÂNTUL ÎŢI VA RIDICA POALELE ROCHIEI DALBE DE SIMBOALĂ NEPRIHĂNITĂ ŞI TOŢI VOR VEDEA  CHILOŢII MURDARI DE RAHAT!

PS Nu credeam că-n România, după două nemernice mandate ale nemernicului Băsescu cineva îşi va dori să fie "un Băsescu" - M-AM ÎNŞELAT!

09.06.2017

Ştiri

"Îți sparg fața!", "Filmează-l pe prostul ăla!", "Jur că îți pierzi pensia!" - sunt doar câteva dintre înjurăturile și amenințările lui Cristian Boureanu la adresa unui polițist din cadrul echipajului care a oprit mașina în care se afla, la un control de rutină, în trafic, în București. Dar fostul deputat nu s-a oprit aici. Pentru ca spectacolul să fie complet, Cristian Boureanu a trântit ușa mașinii peste degetele unui polițist. Scandalul a continuat. Marele politician mic s-a îndreptat spre un alt agent de poliție și l-a lovit puternic, mișelește, cu genunchiul, în timp ce își ruga iubita să-l filmeze (!).

”Are nasul rupt total, pe creier s-au găsit bule de aer, iar urechea externă este osul de la iesirea urechii externe este fracturat. Asta nu se poate întâmpla când dormi.
...........
Cristi este acum sub investigații, sunt patru discipline, după care va urma o expertiză a medicilor, se va face un document de medicină legală. El va trebui să plătească pentru ce a făcut. Dacă a fost lovit atunci și Poliția să plătească. Nu așa se aplică legea. El spune că l-au căzut în genunchi și l-au lovit.”
(Monica Tatoiu)

Presa din România nu prea o mai urmăresc deoarece, ca să urmăreşti presa, înainte de toate trebuie să existe jurnalişti s-o facă. Şi din păcate România nu mai are jurnalişti. Are cartieni, andronici şi etc alte astfel lighioane ..... deci, urmăreasc site-urile cu curve că curve e căcălău la Românica. 
Totuşi, din când în când, mai dau cu geana prin virtual. Despre materialele de mai sus n-am ce comenta. Poate doar o vorbă să mai spun:
ULIULIUUUU TAICĂ BOURENE, DACĂ-MI TRÂNTEAI UŞA PESTE DEGETE, 
ÎŢI TRÂNTEAM FAŢA DE VOLAN, DE-ŢI RĂMÂNEA MULAJUL FEŢEI PE EL. 
ÎŢI ZGUDUIAM CĂPĂŢÂNA 
PÂNĂ CE TOATE BULELE DE AER DE PE CREIER ÎŢI IEŞEAU PE URECHI!

PS Despre editarea materialelor n-are rost să mai comentez. Ce poţi să comentezi la aberaţii de genul: "urechea externă este osul de la iesirea urechii externe este fracturat" şi "l-au căzut în genunchi și l-au lovit"? Băi dom' doftor şi băi doamna Foca, de unde pula mea aţi găsit redactorii ăştia? - I-AŢI CĂUTAT MULT?

08.06.2017

Raz Tomsa Canada


Hahaha, ..... bă ţigane, a chelit cioara şi i-ai luat extensii? În loc să-i trimită ăia extensii black au trimis dark brown? ....... hahaha ..... dă-te-n maro de magraon nespălat, doar ţi-am spus că umbli cu cioara vopsită!

PS Măh nespălatule, i-ai luat şi tigaie? Să facă cartofi pai cu ouă? .... hahaha, vai mama ta cioară sărăntoacă, altceva ştie să gătească? ...... beli-mi-s-ar prepeleacu'-n penele ei pubiene!
Auzi bă ţigane, văd că ţi-ai luat şi două capre. Ce pula mea faci tu acolo-n Canada? Zugrăveşti? Bă cioară, când vii în România ia şi caprele cu tine - SĂ DAI CU VAR ŞI LA TACTU'-N APARTAMENT CĂ-I JEGU' GROS DE DOUĂ DEGETE PE PEREŢI BĂ NESPĂLAŢILOR!


Hahaha, bă cioară nespălată, decât să dai 75$ pe două capre, mai bine puneai capră piranda! Mă chemai şi pe mine şi-o zugrăveam amândoi de-i săreau extensiile - BEHEHE, BEHEHE!

07.06.2017

Subiect de bacalaureat

Privind prin virtual am găsit asta:
“Comentaţi enunţul: Oaia, statuie vie şi în acelaşi timp flămândă, reprezintă particularitatea reptiliană spre care tinde asimptotic itinerarul matusalemic al oligarhiei paradigmatice, sub formă de stână bucolică din munţii Iezer-Păpuşa, dar mai ales albastru”
(Petre Daea)
................
 “Ce pizda mă-sii a vrut ăsta să spună? M-am blocat total. O doamnă din comisie a încercat să mă ajute cu un indiciu, dar a leşinat înainte să apuce să scoată un cuvânt.”
(un elev X - cotat timp de 4 ani cu nota 10 la Limba Română)


Eu sper că, totuşi, acest material este o glumă macabră a celor de la timesnewroman.ro. Că dacă nu-i glumă, ar trebui destituiţi toţi din minister!

Acordul de la Paris

O turmă de căcaţi (unii vai mama lor nişte habarnabişti, alţii interesaţi) au început să zbiere ca loviţi de streche atunci când Donald Trump le-a futut muma-n cur cu Acordul de la Paris. Era şi normal să le fută muma-n cur deoarece acest acord este o mega-şarlatanie pusă la cale de niscaiva mega-şarlatani de-al de Albert Arnold Gore zis şi Al Gore.

 În cazul unor "şarlatani climatici" cum este Al Gore, răspunsul este relativ simplu. În noua sa carte "Skin in the Game", care va fi publicată în curând, profesorul Nassim Nicholas Taleb scrie că "protecţia mediului şi alte cauze globale reprezintă acum ultimul refugiu al ticăloşilor care îşi etalează virtutea", în special când nu trebuie să suporte consecinţele directe. În opinia lui Taleb, "este mai mult decât imoral să-ţi proclami virtutea, fără a fi nevoit să-i suporţi consecinţele directe".
Dar ce mai contează morala, când o astfel de "virtute" este şi foarte profitabilă? Publicaţia Investor's Business Daily (IBD) scrie că averea estimată a fostului vicepreşedinte american a crescut de la 700 de mii de dolari în 2000 până la 172,5 milioane în 2015, în condiţiile în care acesta, împreună cu un fost director de la Goldman Sachs Asset Management, a câştigat 218 milioane de dolari între 2008 şi 2011, după înfiiţarea unei companii specializate în tranzacţionarea certificatelor de poluare.
"Virtutea" lui Al Gore a fost răsplătită şi cu două premii Oscar, pentru filmul său "Un adevăr incomod" din 2006, iar în 2007 a primit Premiul Nobel pentru pace împreună cu organizaţia IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) pentru "eforturile lor de diseminare a cunoaşterii privind schimbările climatice provocate de om şi punerea bazelor pentru măsurile de prevenire a unor astfel de schimbări".
(scrie Călin Rechea în Bursa lui Make)

Iată ce scrie presa Elveţiană despre daravela cu acordu':

Saffie Rose Roussos war acht Jahre alt, als sie am Montag in Manchester starb, durch eine Bombe, die ein 22-jähriger Mann, dessen Namen wir nie mehr nennen, in der Manchester Arena zur Detonation gebracht hatte; er selber sprengte sich dabei in die Luft. Mit ihrer Mutter Lisa und ihrer älteren Schwester Ashlee hatte Saffie, wie man sie kannte, gerade ein Konzert der amerikanischen Sängerin Ariana Grande erlebt, ein Star der Kinder und jungen Mädchen, die zu Tausenden hierher gekommen waren – und genau dann, als das Konzert am Abend spät vorüber war und die Kinder und ihre Eltern zufrieden oder aufgekratzt den Ausgängen zustrebten, trat der Attentäter ins Foyer und tötete alles, was sich bewegte – im Namen seiner islamistischen Ideologie, einer Mischung aus angeblicher Frommheit und Mordlust. 22 Menschen starben, darunter sieben Kinder; Dutzende wurden ­verletzt, zum Teil schwer. Seine Bombe hatte der Täter mit Nägeln, Schrauben und Bolzen ­vollgestopft, um möglichst viele Menschen ­möglichst brutal zu treffen.
«Saffie war einfach ein schönes kleines ­Mädchen in jedem Sinne des Wortes», sagte Chris Upton gegenüber den Medien, der Schulleiter der Primarschule, die Saffie besucht hatte: «Jedermann hatte sie gern, und wir werden uns immer mit Liebe an ihre Wärme und Freundlichkeit ­erinnern. Saffie war ruhig und bescheiden und hatte einen kreativen Zug.» Saffies Mutter und Schwester überlebten das Massaker, wenn auch verwundet, sie liegen nach wie vor im Spital. Ihre Eltern betreiben ein Fish-and-Chips–Restaurant, ­einfache Leute also, die sich an jenem Abend eine schöne Zeit für ihre Kinder leisten wollten.
Die ­Bilder von Manchester beherrschen die Woche, verzweifelte normale Menschen, versehrt, ­verwundet, zerfetzt, abgeschlachtet.

Betretenheit in Brüssel
Szenenwechsel. Wenige Tage später ein Bild jener, die jedes Mal, wenn so etwas geschieht, wortreich ihr Entsetzen, ihre Solidarität beteuern, die sie nichts kostet – und dabei einen Teil der ­Verantwortung tragen für den Horror, den ­einfache Leute nun überall im Westen und ­darüber hinaus erleiden: Die Regierungschefs der Nato-Staaten reihen sich im Hauptquartier der Nato in Brüssel auf, um sich eine Rede von Donald Trump anzuhören, dem neuen amerikanischen Präsidenten, den sie nie gewählt hätten, was man ihren gequälten Gesichtern ansieht. Wenn sie etwas erleiden, dann höchstens diese Rede.
Und doch gehören die beiden Bilder zusammen: Saffie Rose Roussos, das kleine tote Mädchen von ­Manchester, und die politische Elite Europas (und Nordamerikas), die etwas betrauert, was sie selber zum Teil verursacht hat und sich nach wie vor weigert zu ändern.
Wenn es einen Grund gibt, warum diese gut ausgebildeten, hoch bezahlten, sorgfältig ­frisierten, mit Chauffeuren und Assistentinnen ausgestatteten Herrscher diese Rede des ­Ungeliebten hören müssen, dann diesen: dass sie versagt haben. Man hört es nicht gern in diesen Kreisen.
Doch wenn die Politiker des Westens nicht mehr in der Lage sind, zu verhindern, dass kleine Mädchen wie Saffie aus politischen ­Gründen von islamistischen Tätern jederzeit und überall abgeschlachtet werden, dann sind sie überflüssig geworden. Staaten oder Verteidigungsbündnisse, die die Sicherheit ihrer Bürger nicht mehr garantieren, sind nichts wert; eine politische Elite, die in fast sämtlichen Fragen, die uns Sorgen machen, scheitert, ist womöglich die falsche Elite, die es dringend auszuwechseln gilt.
Dass sie nun hier in Brüssel stehen, etwas betreten, hat damit zu tun: Trump wäre nie ins Weisse Haus eingezogen, hätte Barack Obama, sein Vorgänger, nicht acht Jahre mit einer Silberzunge geredet, aber nur Schrott hinterlassen. Der neue französische Präsident, Emmanuel Macron, stünde nie hier in der Sonne, etwas unsicher noch, wenn auch sympathisch, wenn sein Vorgänger François Hollande nicht fünf Jahre lang sein ­wunderbares Land weiter ruiniert hätte.
Angela Merkel schliesslich versagt und steht immer noch hier, was gerade in ihrem Fall kaum zu verstehen ist, es sei denn, man ist ein deutscher Wähler: Ob Euro, ob Brexit, wohin sie die Briten geradezu getrieben hat, ob Griechenland, Energiewende oder Flüchtlingskrise: Merkel hat so viele Fehler begangen, dass vielleicht darin der Grund zu suchen ist, warum sie unverwundbar geworden ist. Man hat aufgehört zu zählen und glaubt es gar nicht, dass ein Politiker, der so bescheiden auftritt, so oft andere in den Abgrund stösst.
«Dieser mutmassliche terroristische Anschlag», sagte Merkel mit Blick auf Manchester, «wird nur unsere Entschlossenheit stärken, weiter gemeinsam mit unseren britischen Freunden gegen diejenigen vorzugehen, die solche ­menschenverachtenden Taten planen und aus­führen. Deutschland steht an Ihrer Seite.» Selten klang eine Solidaritätsadresse so unaufrichtig. «Wir schaffen das.» Die gleiche Frau hat vor zwei Jahren Millionen von Menschen wahllos, un­­geprüft nach Europa eingeladen, die aus Ländern kamen, wo man wusste, dass die Terroristen viele junge Männer (und ein paar Frauen) angeworben hatten und es nach wie vor tun. Wenn sich unter 1000 Flüchtlingen ein einziger Terrorist ­verbirgt, dann reicht es für einen Anschlag in Manchester oder München oder Mannheim.
Es braucht eine gewisse Chuzpe, so zu reden, Krokodilstränen zu vergiessen, wenn man das Krokodil nur «mutmasslich» für schlimm hält. Wie anders redet Trump: Und jedes Mal, wenn er gerade bei Verstand ist und dann etwas sagt, leuchtet mir ein, warum diese Elite des Status quo – nicht nur hier in Brüssel, sondern auch in Washington – ihn so hasst und bekämpft. Denn er hat recht, und die, die ihn bekämpfen, wissen es.

Trump, der Barbar
Donald Trump hat recht, wenn er die ge­scheiterte Immigrationspolitik des Westens unter ­anderem für Manchester verantwortlich macht. Er hat recht, wenn er in Brüssel im Nato-Hauptquartier sagt, 23 von 28 Mitgliedstaaten leisteten nicht ihren fairen Beitrag, weil sie zu wenig für die Verteidigung einsetzten, obwohl sie es versprochen hatten. Gerade als Schweizer, die wir in Brüssel häufig als «Trittbrettfahrer» und «Rosinenpicker» denunziert werden, tut es gut, diese Liste des Egoismus zu studieren. Zwei Prozent des Bruttoinlandproduktes, darauf haben sich die Nato-Staaten 2006 verständigt, sollte jedes Land für die Verteidigung ausgeben. Nur fünf kommen ihren Verpflichtungen nach.
Die USA (3,6 Prozent, Angaben für 2016), Griechenland (2,3), Gross­britannien (2,2), Estland (2,1) und Polen (2,0). Alle anderen liegen zum Teil weit darunter, so vor allem Merkels Deutschland: Das mächtigste Land Europas zahlt bloss 1,2 Prozent für seine Verteidigung, noch übler sieht es bei Belgien aus, ausgerechnet, das bloss 0,8 Prozent beisteuert, das ist Rang 27, nur Luxemburg zahlt noch weniger (0,4).
Im Gegenzug für diese miserable Zahlungs­moral des belgischen Staates hat die Nato in ­Brüssel, der belgischen Hauptstadt, vor Kurzem ein neues Hauptquartier bezogen, in das über eine Milliarde Euro investiert worden ist. Trump hat recht, wenn er betonte, er habe nie gefragt, wie viel das Glasgebäude gekostet habe. «Aber es ist schön» – auch für diesen Sarkasmus des New Yorker Milliardärs hätten sie ihm Gift geben ­können. Und Trump hat schliesslich recht, wenn er sagt, 119 Milliarden Dollar mehr hätte man 2016 im Kampf gegen den Terrorismus und eine unkontrollierte Einwanderung stecken können, wenn die anderen Nato-Staaten das beigetragen hätten, wozu sie verpflichtet wären.
Übrigens ist auch die Schweiz, was ihre ­Verteidigungsausgaben anbelangt, in diesem Fall ein genauso windiger Trittbrettfahrer der Amerikaner und ihrer impliziten Sicherheits­garantie, von der auch wir profitieren: Rund vier Milliarden Franken beträgt unser Verteidi­gungsbudget – wären wir in der Nato, müssten es rund 13 Milliarden sein. Es ist höchste Zeit, das zu ändern.
Die Regierungschefs Europas standen da vor Donald Trump wie Schulbuben und -mädchen, die etwas angestellt hatten. Etwas peinlich berührt wirkten sie, vor allen Dingen ertappt, sie tuschelten wie kleine Kinder, versuchten Scherze, obwohl sie wussten, der Lehrer hatte sie erwischt und jetzt im Griff. Es war ein grosser Auftritt von Donald Trump, dem Aussenseiter, den sie hassen und deshalb bekämpfen.
Sie sollten jene bekämpfen, die unser Leben hier im Westen zur Hölle machen wollen, jene «mutmasslichen» Mörder, die Saffie getötet haben, das kleine Mädchen, das für Ariana Grande geschwärmt hat. (Basler Zeitung)
Erstellt: 27.05.2017, 11:45 Uhr

Am Donnerstag hat Donald Trump, der Präsident der ­Vereinigten Staaten, bekannt gegeben, dass sich sein Land aus dem Klima-Abkommen von Paris zurückziehen wird. Das Pariser Abkommen wurde 2015 von 195 Nationen beschlossen. Ziel ist es, den Temperaturanstieg, mit dem man infolge des ­Klimawandels rechnet, spürbar abzubremsen. Wie immer, wenn Trump etwas sagt oder tut, steht die Welt in den Augen seiner vielen, vielen Gegner jetzt kurz vor der Apokalypse: Die Strassen von New York würden geflutet, warnten Kritiker, Inseln gingen unter, Millionen verlören ihre ­Heimat, der Planet breche zusammen. Für uns Schweizer ist es also Zeit, den Luftschutzbunker vom Gerümpel zu befreien und neu zu möblieren, damit wir bald dort einziehen können.
Erneut liegen die Kritiker falsch – weil sie vor lauter Hass nur noch den unangenehmen Mann mit der unangenehmen Frisur sehen – trotzdem hat Donald Trump recht. Er hat recht, weil das Klima-Abkommen vielleicht das prototypischste Dokument dessen ist, was alles aus den Fugen geraten ist im Weltmassstab. Politiker lieben die Klimapolitik, weil sie sich erstens als jene zeigen können, die wirklich Historisches leisten – ohne dass man sie je an ihren Taten messen kann: Denn wer von den gegenwärtigen Politikern erlebt das Jahr 2100, also jenes Jahr, bis zu dem dank des Pariser Abkommens die Temperatur auf der Erde nicht mehr als 2 Grad gegenüber vorindustriellen Zeiten angestiegen sein soll?

Niemand der Ver­antwortlichen lebt dann noch – alle ruhen sie bei Gott.
Zweitens ist auch diese Übereinkunft vom Selbsthass des Westens durchtränkt, der so in Mode gekommen ist unter den Mitgliedern der westlichen Eliten. Denn während sich die Indus­trieländer zu enormen Emissionsrückgängen von CO2 entschlossen haben, die wir nimmer erreichen, die unsere Wirtschaft aber schwer belasten, begnügte man sich bei den Entwicklungsländern mit grotesken, leeren Versprechen; insbesondere China und Indien, diese reichen, bald genauso entwickelten Giganten, haben sich zu nichts verpflichtet, sondern nur Versprechungen gemacht, und was sie versprochen haben, ist nichts.
Berauscht von der Schuld, die der Westen angeblich auf sich geladen hat, weil es ihm seit der Industriellen Revolution dank Tüchtigkeit und Erfindergeist gelungen ist, die ganze Menschheit sehr viel reicher zu machen als je zuvor, was ­vermeintlich nur auf Kosten der Armen im Süden gegangen sein soll, trauten sich unsere Politiker nicht, die gleichen Verzichtsleistungen von China oder Indien oder Brasilien zu verlangen, die man den eigenen Wählern ohne Wimpernzucken zumutet. Die chinesischen Autokraten, von kaum jemandem gewählt, kümmern sich mittlerweile mehr um ihre Bürger als die westlichen Politiker, die sich nach wie vor für Demokraten halten. Ärmer werden, sich einschränken, weniger Treibstoff verbrennen? Für Politiker, die mit einem Chauffeur zur Arbeit fahren und im Staatsflugzeug abheben, um an Konferenzen das Klima zu verbessern, sind das jene Dinge, die sie gerne allen andern aufbürden, die daran weitaus schwerer zu tragen haben. Denn es sind die einfachen Leute, denen jeder Wohlstandsverlust wehtut, den die Politiker so gerne für ihre Volkswirtschaften hinnehmen, wenn man dabei nur so erscheint, als rettete man den Planeten. Fragen Sie die italienische Elite, der es immer noch leidlich geht, obschon die Wirtschaft ihres Landes seit Jahren nicht mehr wächst. Doppelt so teurer Strom? ­Darüber zerbricht sich niemand den Kopf, der in einem Büro sitzt, dessen Stromrechnung der ­Steuerzahler begleicht.

Papier ohne Wert
Wenn es je ein Abkommen gegeben hat, wo die Politiker mehr versprochen haben, als sie je halten wollen, dann dieser Klimavertrag von Paris: 195 Staaten – besser, deren mehrheitlich kaum demokratisch gewählte Repräsentanten – haben sich sogenannte «intended nationally determined contributions» vorgenommen, kurz INDC genannt in diesem lustigen Konferenzen- Kauderwelsch der UNO, also «beabsichtigte, ­national festgelegte Beiträge», wobei die ­Betonung auf «beabsichtigt» liegt.
Jedes Land schreibt sich selber vor oder ermahnt sich oder erinnert sich daran, wie viel weniger CO2 es zu welchem Zeitpunkt noch ­ausstossen will. Ob diese Ziele, die man der UNO alle fünf Jahre zu melden hat, je erreicht werden, ist offen – zumal kein Land dafür bestraft wird, sollte es sie nicht erreichen. Die UNO verfügt über keinerlei Sanktionsmittel – und will diese mit Absicht auch nicht, denn hätte sie solche ­angestrebt, wäre der Vertrag nie unterzeichnet worden. Mit anderen Worten, was einer ahnungslosen Weltöffentlichkeit als Sensation vorgegaukelt wurde: Eine Einigung der Welt über die ­Rettung des Universums erweist sich bei näherem Hinsehen als ein Dokument, dessen Wert den Papierpreis nicht übersteigt. Man einigte sich ­darauf, dass jeder machen kann, was er will. Macht er es nicht, geht das auch in Ordnung.
Der zweite Trick, den die Klimarettungseliten angewandt haben, um uns alle in die Irre zu führen: Manche Länder haben lediglich versprochen, was sie ohnehin erreichen würden – ohne irgendeine Massnahme ergreifen zu müssen. Namentlich China und Indien, zwei der grössten CO2-Produzenten der Welt. China will dafür sorgen, dass es im Jahr 2030 den Höhepunkt seines CO2-Ausstosses erreicht, danach soll dieser langsam zurück­gehen, um wie viel, bleibt offen, wann ebenso, ob überhaupt, entscheidet die Kommunistische Partei. Würde China diesen Höchstwert im Jahr 2030 tatsächlich überschreiten – dann wäre nicht einmal das eine Leistung, denn schon vor vier Jahren hat ein Forschungslabor der amerikanischen Regierung vorhergesagt, dass China im Jahr 2030 am meisten CO2 ausstossen werde, um danach einen Rückgang zu erleben, weil das Land dann so hochentwickelt sein werde, dass es seine Energien auch effizienter nutzen kann oder weniger auf CO2-lastige Produktionsmethoden angewiesen ist. Mit anderen Worten, nachdem der Wetterbericht mit 99,9-prozentiger Sicherheit prognostiziert hat, dass es in zwei Stunden regnet, hat China versprochen, es in zwei Stunden regnen zu lassen.

Kuriose Ankündigungen
Nicht weniger schlau sind die Inder: Sie haben sich auf keinerlei Emissionsreduktionen eingelassen, dafür aber den dankbaren Politikern des Westens zugestanden, jedes Jahr ihre Energieeffizienz zu verbessern in einem Ausmass, das halb so hoch ist, wie das, was sie in den vergangenen Jahren ohnehin erzielt haben – dank dem technologischen Fortschritt und wachsendem Wohlstand.
Es handelt sich also um ein Versprechen, das jenem gleicht, das ein etwas übergewichtiger Mann seiner Frau macht: Er nehme jetzt endlich ab – und damit diese auch weiss, dass er hält, was er verspricht, verrät er sein aktuelles Gewicht: 80 kg sei er, und er wolle jetzt auf 75 kg hinunter. Halleluja! freut sich die Frau – weil sie nicht weiss, dass ihr Mann bereits nur 72 kg wiegt.
Im Gegensatz zu diesen kuriosen Ankündi­gungen haben sich die OECD-Staaten zum Teil einschneidende Schrumpfprogramme auferlegt, die umzusetzen völlig unrealistisch sind, was die Politiker selber ahnen. Die USA etwa haben ­angeboten, bis 2025 ihren Ausstoss um 26 bis 28 Prozent zu vermindern im Vergleich zu den Werten, die man 2005 erreichte. «Yes, we can?» Obwohl der damalige Präsident Barack Obama sich in der Regel alles zutraute, hat offenbar nicht einmal er daran geglaubt: Nie hat er ein entsprechendes Programm vorgelegt, das Massnahmen und Regulierungen vorsah, um das Unmögliche möglich zu machen.
Was das Abkommen vollends zur Farce macht: Es hat so oder so kaum Auswirkungen, wie Forscher des MIT, einer führenden Universität der USA, vor Kurzem berechnet haben. Selbst wenn alle 195 Staaten erfüllten, was sie zugesichert haben und alle ihre INDCs realisierten, stiege die Temperatur bis 2050 um vielleicht 1,9 bis 2,6 Grad – bis 2100 womöglich um 3,1 bis 5,2 Grad. Ich wiederhole mich: Diese Werte erzielen wir, wenn alle Staaten genau das tun, was sie angekündigt haben. Eigentlich sah der Vertrag vor, den Anstieg bis 2100 «deutlich» unter 2 Grad zu begrenzen. Gemäss MIT – und je nach Zahlen – würde sich die Welt um sage und schreibe 0,2 Grad weniger erwärmen, falls alle sich an das Pariser Abkommen hielten. 0,2 Grad? Der Berg hat eine Maus geboren.

Grandiose warme Luft
Vielleicht, womöglich: Wie wir inzwischen oft erfahren haben, sind Prognosen nur mit Vorsicht zu betrachten, auch diese des MIT. Ob sich die Erde weiter erwärmt, wie stark und bis wann, ist nach wie vor Gegenstand ausführlicher Debatten und komplizierter Computersimulationen. ­Niemand weiss es mit Sicherheit. Sicher ist nur eins. Wer den CO2 verringern will – und manches spricht dafür –, sollte alles dafür tun, dass nach neuen Energienutzungsmethoden geforscht werden kann, in jedem Bereich, über alles, ohne Tabu und ohne gesetzliche Einschränkungen. Nicht Subventionen des Staates für Wind­räder oder Solarzellen sind gefragt, sondern ­Forschungsgelder in Hülle und Fülle. Ebenso reduziert nichts den Energie- und CO2-Verbrauch pro Kopf zuverlässiger als Wohlstand und neue Technologien. Nur eine wachsende Wirtschaft hilft dem Weltklima, nicht die Abkommen, ­Verträge, Versprechen und Schlaumeiereien ­unserer Politiker. Wachstum ermöglichen, indem sie sich zurückhalten, das sollten unsere Politiker tun, doch das fällt ihnen deutlich schwerer, als Dinge zu planen, die nie eintreffen.
Donald Trump stört die Kreise dieser Elite. Man hatte es doch so schön an den Konferenzen und Weltgipfeln, bis dieser Elefant alles zerschlug, was ihm im Weg stand. Porzellan? Nein, warme Luft hat er niedergetrampelt. (Basler Zeitung)
Erstellt: 03.06.2017, 07:42 Uhr

În concluzie, voi ăştia care sunteţi tentaţi să puneţi botu' la vrăjelile şarlatanilor ce susţin Acordul de la Paris în timp ce pădurile voastre iau drumul Austriei, faceţi bine şi citiţi materialul lui Călin Rechea:


şi mai apoi, chiar dacă nu cunoaşteţi limba, folosind facilităţile oferite de un translator on-line citiţi cele două materiale din BaZ. Pe urmă putem discuta pe tema: "Trump e nebun şi nasol că le-a futut muma-n cur cu acordul lor cu tot". Să vedem dacă Donald Trump e nebun şi nasol sau este un individ cu capul pe umeri care după atâţia ani de afaceri poate mirosi o şarlatanie de la câteva mile.

E pe verde nu-i pe roşu

Azi, în cârciumă. Eu cu dom' profesor de la USR. Eu mâncam ca porcu'. El c-o salată de varză-n faţă, butona telefonu'. Salata de varză cu ţelină multă ...... că nu-i doar gras ci are şi reclamaţii de la consoartă. Îmi bagă telefonu' sub nas şi-mi arată asta:


- Cine-i asta? Ţi-ai tras amantă? D-aia mănânci ţelină?
- Andreea Arcan, vicepreședinte în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Rangul funcţiei este sub-secretar de stat.
- Hauliu muică, sub-secretar de stat? Cine-i secretaru'?
- Dap! Cum cine-i secretaru'?
- Păiiiii, sub cine stă măh? Sau stă deasupra?
- Bă, tu eşti tâmpit sau vrei să mă enervezi?
- De ce să fiu tâmpit? Chiloţii-s naşpa, sutienul de rahat şi semaforu-i verde în Piaţa Victoriei. În decembrie '89, exact în clădirea din faţă (nefinisată pe atunci), trăgeam cu aia de 12 din turelă  ..... teroriştii futu-le raşpa-n cur .... hahaha. Deci, repet întrebarea: de ce să fiu tâmpit?
- Uite fix aşa. Esti tâmpit!
- Explică bă buuoule!
- Păi ce să explic? Mă-sa-i senatoare ..... are 27 de ani!
- Mă-sa? Senatoare la 27 de ani?
- Bă, tu faci mişto de mine? Fii-sa are 27 de ani! Mă-sa habar n-am cât are .....
- Aha .... nepotism! - SĂ VINĂ DNA!  Altceva?
- E absolventă de Științe Politice - Babeş Bolyai.
- Aha .... servicii! - DNA LA LOC COMANDA!  Altceva?
- Păi cum servicii?
- Păi simplu! Științe Politice - Babeş Bolyai este o pepinieră de unde mai toate serviciile extrag si mai apoi propulsează-n Administraţia de Stat secăturile numite generic "acoperiţi". Altceva?
- După ce a absolvit a venit în Bucureşti unde, în chiloţi şi sutien, a prezentat Meteo la Kanal TV.
- Pârţ! Asta nu se pune.
- Ba se pune!
- De ce să se pună măh buuoule?
- Păi a prezentat în stradă! În chiloţi şi sutien, în plină stradă ea prezenta Meteo!
- Hahaha, păi bine măh buuoule doar ţi-am spus că nu se pune! Tu ne vezi culoarea semaforului? Dacă nu era pe roşu, ca să-i atârne aţa de la Always între craci, putea să prezinte şi-n curu gol! Cât despre sutien ce să mai spun? La mare chiar şi alea cu ţâţele pân-la buric nu mai poartă sutien. Bucureştiul nu e mare? -  E MARE MĂH! CEL MAI MARE DIN ŢARĂ, BUUOULE! Deci: NU SE PUNE, PUNCT!
- Bine, fie ca tine. A fost şi la Giga TV.
- Tot în chiloţi şi sutien? ...... hahaha, futu-l în gură pe Pinalti! Ce gusturi are!
- Nu mă! A fost îmbrăcată - REALIZATOARE TV!
- Hopaaaaa, al dracu' Pinalti .... realizatoare sau producătoare?
- Realizatoare!
- Aha, deci n-a produs, a realizat! Ce-a realizat?
- Păi de unde pula mea să ştiu eu ce-a realizat? Întreabă-ţi fosta nevastă.
- Vax ... de ce s-o-ntreb? E clar că n-a realizat nimic. Pinalti mai mult ca sigur avea vr'o mare datorie "neagră" la mă-sa senatoarea şi ca s-o albească, a aplicat schema. A angajat-o pe fii-sa care venea lunar la casierie şi ridica rata din datorie - PERFECT LEGAL! Altceva?
- Păi n-ajunge?
- Normal că n-ajunge! Pân-aici totu-i banal, cotidian. Sute de fiice, fii, nepoţi, amanţi, amante  de-ai parlamentarilor o freacă prin ministere. Sute de absolvenţi de la Științe Politice - Babeş Bolyai au fost promovaţi de servicii în aparatul de stat - NIMIC NOU PE FRONTUL DE EST! Deci? Hai scuteşte-mă cu fîsurile tale.  Fii atent la mine ce-ţi spun. Îl ştii pe Ionel Arsene?
- Care Arsene? Ăla de la PSD?
- Dă telefonu-ncoace să-ţi arăt (îi smulg prostovanului telefonul din mână, butonez şi-i arăt):


- Hahaha, da mă, îl ştiu! ...... e moldoveanu' ăla prost care se fute cu ciorapii în picioare.
- Păi, prin târg, umblă vorba că ăsta i-o trage sub coadă madamei sub-secretar de stat. Vezi că nu ştii nimic?
- Păi bine mă tâmpitule, de ce nu mi-ai spus de la-nceput?  De ce m-ai lăsat să-mi bat gura de pomană?
- Păi m-ai întrebat? Io nu vorbesc neîntrebat! Făneleeeeeee, mai adu' o sticlă c-asta-i plină cu aer precum capu' lu' dom' profesor!
- Vine băiatuuuuuu ......
- Auzi bă dom' profesor? ... vorba lu' Badea, mai dă-i în pula mea pe toţi că-s toţi o apă ş-un pământ...
- NOI NU SUNTEM!
- Normal că voi nu sunteţi ....... că d-aia şi-a dat demisia Plicuşor - HAI SICTIR CU USR-ul TĂU PROPAGANDISTULE ..... ia spune, de Trump ce-ai mai auzit?
- Mai nimic, doar asta (butonează telefonul şi-mi arată):

















- Mda, interesant .... auzi dom' profesor, tu ce crezi? Asta, care-i sub-secretar de stat, citeşte aşa ceva?
- Păi dacă se fute cu unul ca Arsene, cum dracu' să citească aşa ceva?
- Aha (şi privind spre uşa cârciumii o văd pe nevasta lu' dom' profesor cum intră) ..... păzea c-ai belit-o, vine scorpia .....
Ăsta aruncă cât colo telefonu', trage blidu' cu varză sub nas şi începe să-nfulece grăbit. Însă scorpia, cu ochi de acvilă, gineşte precipitarea şi nici n-ajunge bine la masă că întreabă atît de suav încât aude toată cârciuma:
- Iubiţel, ai mâncat salata? Sper că nu te-ai înhătat cu nemernicul ăsta şi ai pus gura pe alcool? Să ştii că divorţez dacă nu slăbeşti.
- Tocmai o mâncam mami ......
- Hahaha (am izbucnit eu în râs) .... madam, vezi că te minte! Două porţii de ceafă a ras pân-acu' şi priveşte la sticlă! E deja jumate ... şi-i a doua! Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Fănel.
- Făneleeeee, ce-a comandat bărbatu-miu?
Şi Fănel, neatent, a răspuns în fugă:
- Păi ce să comande? .... ce comandă el în mod normal!
- Hahaha (am izbucnit din nou în râs) .... madam, ai văzut că nu mint?
- Iubiţel divorţez!
Şi-n timp ce iubiţelu' tăcea precum melcu', stupefiat de minciunile pe care le-n drugam nevesti-sii, i-am tras-o p-aia mortală:
HAI BĂ LA CURVE, N-AUZI CĂ MADAM DIVORŢEAZĂ?


PS ...... şi după ce cocoana s-a deșteptat din leșin, pe când la masă zdrobită de nenorocire se jelește, eu m-apropiu de urechea ei și, c-un rânjet diabolic, îi șoptesc răspicat:
COCOANĂ! EU I-AM DAT SĂ MĂNÂNCE, MÂNCA-I-AI COADA!
Ea leșină iar... eu trec ca un demon prin cârciumă și dispar în noaptea neagră ...... 
(scuzaţi pardon de plagiaţiunea la Bubico)

06.06.2017

Cristina Tunegaru şi Ramona Ursu

Desprețuind Biserica noastră națională și înjosind-o, atei și francmasoni cum sunt toți, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta națională; disprețuind limba prin împestrițări și prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; desprețuind datinele drepte și vechi și introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viața noastră publică și privată în așa grad încât românul ajunge a se simți străin în țara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toți având frica lui Dumnezeu, toți sperând de la El mântuire și îndreptându-și viețile după învățăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă și după plăceri materiale a omorât sufletele. Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine.
(Mihai Eminescu, 14 august 1882)


Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.
(Mihai Eminescu, 2 februarie 1879)

Poate citind ce este mai sus postat, voi românilor (nişte proşti ai proştilor) veţi înţelege de ce secături soroşiste de-al de Cristina Tunegaru şi Ramona Ursu nu-l mai vor pe Eminescu-n şcoli şi hulesc cu spume spermatice la gură şi cur Întâia Zidire a neamului românesc. 

06.06.2017

Revin la ciclul "Idioţii satului"

Camelia Bogdan - judecător suspendat


Comentariul meu
Cât de prost fi astfel încât, acum când radicalismul musulman lansează atac după atac împotriva lumii creştine, să plăteşti publicarea unui material într-o publicaţie al cărei patron este bincunoscut ca fiind unul dintre cei mai vehemenţi anti-americani, anti-israelieni şi anti-NATO - SHAHID QURESHI. Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei beleaua, auzind aşa ceva aş fi crezut că e-un banc cu blonde ......

PS Din lene, poate şi în băşcălie, postez aici răspunsul meu pentru Anonim:

Anonim23:14
Ce părere ai despre românii au talent?

POPA CU BINOMUL11:17
Românii au un singur talent: SE PRICEP LA TOATE DAR NU ŞTIU SĂ FACĂ NIMIC BINE.
Cât priveşte emisiunea ce pot să spun? Nu mă pricep, nu urmăresc asemenea aberaţii media dar, văzând reacţiile din virtual, mi se pare pertinentă întrebarea: ESTE O EMISIUNE CARE PROMOVEAZĂ TALENTELE SAU ESTE O EMISIUNE CE OBLOJEŞTE CAZURILE SOCIALE?
Sincer o spun:
ESTE O EROARE MAJORĂ SĂ CONFUNZI TALENTUL CU O ANUME DIBĂCIE/DEXTERITATE! .... dacă fumez ţinând ţigara între degetele de la piciorul stâng mâinile şi piciorul drept fiindu-mi amputate, nu este un talent - ESTE DIBĂCIE-DEXTERITATE!

Anonim22:14
Eşti tâmpit!

POPA CU BINOMUL:
Dacă eu sunt tâmpit, tu eşti proastă. Hai să-ţi explic pe degete că poate-poate vei înţelege:
În facultate aveam un coleg. O lichea. Scria şi desena cu mâna stângă deoarece o pierduse intr-un accident pe cea dreaptă. La examene, profesorii nu erau impresionaţi de cunoştinţele lui ci doar de faptul că: "VAI SĂRACU', UITĂ-TE LA EL CÂTĂ AMBIŢIE ARE CHIAR DACĂ E CIUNG ...." şi numai cu note mari lua examenele. După examen, când mergeam la băut si îi umpleam frigideru' cu carne că freacă pula toată ziua, habar n-are de materie dar examenele le ia din milă şi numai cu note mari, invariabil răspundea: "TĂIAŢI-VĂ ŞI VOI MÂNA!"
Ai înţeles acum care-i diferenţa dintre talent şi dexteritate/dibăcie?
TALENTUL ESTE NATIV, 
DEXTERITATEA/DIBĂCIA SUNT DOBÂNDITE!
 Dacă tot n-ai înţeles priveşte acest video:

video

Ai văzut peştişorul? Nu-i de aur, n-are nici mâini nici picioare dar marchează gol după gol precum talentatul Maradona. Deci, putem spune că peştele ce nu-i de aur, n-are mâini şi nici picioare, este talentat ca Maradona?
ACUM AI ÎNŢELES CARE-I DIFERENŢA ÎNTRE TALENT ŞI DEXTERITATE?
Dacă nici acum n-ai înţeles, hai să ţi-o spun pe româneşte:
UNA-I SĂ SUGI PULA CU TALENT 
ŞI 
ALTA-I SĂ AI ANTRENAMENT!
.... sunt tâmpit, nu?
Ceea ce este greu de inteles pentru voi e un aspect extrem de simplu. În cazul acestei fete (care are o situaţie de să mă cac în ea de situaţie şi-n gura lu' ăla ale cărui păcate le plăteşte) juriul dar şi spectatorii au fost manipulaţi fără să ştie. Mila şi compasiunea au decis, nicidecum preţuirea talentului. Dacă în acest concurs vor continua să apară astfel de cazuri, atunci acest concurs nu descoperă talente ci îşi bate joc de talente. Căci bătaie de joc se numeşte atunci când cei cu adevărat talentaţi intră în concurs c-un asemenea handicap .... ÎN ROMÂNIA MILA ŞI COMPASIUNEA SUNT DE NEÎNFRÂNT ORICÂT DE TALENTAT AI FI! 
Revenind la licheaua mea de coleg. Cu toate că datorită mediei foarte bune a prins un post bun în Bucureşti (la Liceul Caragiale), purici prea mulţi în învăţământ nu prea a făcut deoarece a clacat psihic. Copiii sunt cele mai rele animăluţe. Atunci când îi agresezi (cu o notă proastă sau cu o severitate cu mult peste limitele normalului) sau atunci când le suspectezi orice gest ca fiind un atentat la infirmitatea ta,  ei ripostează înzecit .....  DECI, LA CE I-AU AJUTAT NOTELE BUNE OBŢINUTE DIN MILĂ? LA NIMIC, DEOARECE A FOST REJECTAT ŞI BINEÎNŢELES RAPID UITAT! În concluzie, poate din această cauză există Jocuri Olimpice şi Jocuri Paralimpice, nu?

În mod evident răspunsul meu nu va fi pe placul multora. Ar fi trebuit să nu comentez, mai ales că asemenea tipare de emisuni nu urmăresc. Nu mă interesează nici surprizele-surprizele, nici schimburile de mame, nici înşelaţii/înşelatele conjugal, nici fermierii care-şi caută neveste, nici măcar i-umorul arbitrat de un condamnat pentru deţinere de droguri  (nu ştiu dacă şi pentru trafic).
Părerea mea e că tocmai de aceea în România lucrurile merg naşpa. Ridicarea-n slăvi a unor mimi, ignorând talentul sau profesionalismul, este o trăsătură caracteristică a românilor ..... vă mai aduceţi aminte cât de bine mima Băsescu lupta cu corupţia cocoţat în cârca Monicăi Macovei? .... hahaha, v-a păcălit! - DE DOUĂ ORI L-AŢI VOTAT! PAM-PAM!

02.06.2017

Marian Gârleanu

Revenind la deficitul pe care ni l-a lăsat pe cap „Unsul de la Bruxelles“, mă întreb de ce Comisia Europeană, care e foarte aspră în astfel de cazuri, Banca Mondială, FMI de ce nu zic absolut nimic despre depășirea deficitului de 3% din PIB de către guvernul condus de Cioloș.
Dar au grijă, în fiecare zi, să avertizeze guvernul condus de Grindeanu să nu depășească un deficit de 3%. Și e foarte bine că e așa. Deficit pe care Franța, de exemplu, l-a adus la valoarea de 6,9% din PIB.
Iar datele în chestiune sunt furnizate de Eurostat, instituție serioasă, care este foarte ri¬guroasă în astfel de cazuri. O fi din cauză că Dacian Cioloș, pe când era premierul României, era remunerat și de la cabinetul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker?

Donald Trump ştie?

Înainte de toate:


KLAUS WERNER IOHANNIS ESTE UN NEMERNIC!
Nu-i nemernic deoarece a aranjat nu ştiu ce adopţii ciudate, nu-i nemernic că falsificând niscaiva înscrisuri a reuşit să pună gheara pe niscaiva case. Klaus Werner Iohannis este un nemernic deoarece:
ÎN LOC SĂ FIE CEEA CE A FOST ALES SĂ FIE, 
DOREŞTE SĂ FIE "UN BĂSESCU" .....

De cîteva zile vuieşte România că nemernicul va fi primit la Casa Albă. Şi tocmai de aceea mi-am adus aminte că, pre-electoral, electoral şi post-electora, Donald Trump a fost hulit în România.
E NEBUN ..... spuneau 
E MINCINOS ...... spuneau 
E PRO-RUS ..... spun mai nou
Toţi viermii propagandei Iohanniste, pre-electoral, electoral şi post-electoral, au hulit (plătiţi fiind) pe cel ce îl primeşte acum pe nemernicul Klaus Werner Iohannis la Casa Albă. 
Şi tocmai de aceea mă întreb:
DOLNAD TRUMP CUNOAŞTE ACEST ASPECT?
Căci, dacă-l cunoaşte, părerea mea ar fi ca pe nemernicul Klaus Werner Iohannis să nu-l primească la Casa Albă. Cred că o întâlnire prin vr-o cafenea, cârciumă sau cameră de hotel, ar fi de ajuns. Sau, de ce nu, în aeroport beau o cafea, fac şi 2-3 poze ..... URA ŞI ACASĂ NEAMŢULE!


Privind această imagine, cei ce au puterea de a cântări conţinutul dar mai ales "dinamica imaginii", vor spune ceea ce spun şi eu:
PENTRU IOHANNIS ÎNTÂLNIREA CU TRUMP NU VA FI BENEFICĂ!
Precum spuneam, mai mult ca sigur Trump nu cunoaşte vehementa campanie dusă de slugile nemernicului Klaus Werner Iohannis împotriva rezultatului alegerilor prezidenţiale din America. Dar este imposibil să nu cunoască gestul iresponsabil al nemernicului Klaus Werner Iohannis şi anume acela de se ralia cu demonstranţii din Piaţa Victoriei, demonstranţi ce au doreau schimbarea rezultatului alegerilor parlamentare din România.
Revenind la imagine interpretarea ar fi:
CELOR DOI "MAI SCUNZI" EUROPENI FIINDU-LE TEAMĂ, 
AU VENIT LA ÎNTÂLNIREA CU MAI MARELE TRUMP 
AVÂND ÎN SPATELE LOR O BARTAI NAMILA - BODYGUARDUL!
Privind această imagine,  cei ce au puterea de a cântări conţinutul dar mai ales dinamica unei imagini, vor spune ceea ce spun şi eu;
CU TOATE CĂ NEMERNICUL ESTE INCLUS ÎN CADRU,
EL ESTE UNDEVA ÎN AFARA CADRULUI! 

PS1 Priviţi mimica feţei lu'Trump. E un fel de:  "Ce spui bă? .... ei nu zău? .... chiar aşa? ..... vrei să mă păcăleşti?"

PS2 Când îmi aduc aminte că imediat după alegeri nemernicul Klaus Werner Iohannis a spus: "Vom face o altfel de politică!" şi când îl văd acum cum îşi doreşte a fi "un Băsescu", zău m-apucă greaţa. Aceleaşi poveşti cu case, aceleaşi poveşti cu rude, aceleaşi prietenii cu personaje dubioase, acelaşi război cu Parlamentul, aceeaşi vehemenţă şi agresivitate, aceleaşi apucături dictatoriale, aceeaşi plecăciune în faţa intereselor europene - ACEEAŞI DEZBINARE CE STATUEAZĂ ÎNTÎIETATEA LUI "AL MEU" IGNORÂND PE "AL ROMÂNILOR"!
BĂI ĂŞTIA DIN SERVICII, TREZIŢI-VĂ .....
CĂ IAR AŢI ÎNCHINAT ŢARA CUI NU TREBUIE!